Ploaie in luna lui Marte...

Ploua infernal,
si noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau in luna lui Marte.
Peretii odaii erau nelinistiti,
sub desene in creta.
Sufletele noastre dansau
nevazute-ntr-o lume concreta.
O sa te ploua pe aripi, spuneai,
ploua cu globuri pe glob si prin vreme.
Nu-i nimic, iti spuneam, Lorelei,
mie-mi ploua zborul, cu pene.
Si ma-naltam.
Si nu mai stiam
unde-mi lasasem in lume odaia.
Tu ma strigai din urma:
raspunde-mi, raspunde-mi,
cine-s mai frumosi:
oamenii?...
ploaia?...